Welcome to my world!
Să ne cunoaştem mai bine, dragilor!
Mă numesc Andreea Morosanu, am 31 ani, sunt mama unui băieţel minunat, Ianis, care mă ajută să explorez şi această zonă de parenting, unde cu siguranţă niciodată nu suntem pregătiţi îndeajuns şi mai presus de toate sunt pasionată de scris încă din copilărie.
Sunt o fire activă, independentă, ambiţioasă, sensibilă şi sociabilă. Preţuiesc sinceritatea şi asumarea. Urăsc răutatea, acea răutate gratuită menită să distrugă orice. Cele mai importante lucruri pentru mine sunt familia şi evoluţia permanentă! Sunt pasionată de cărţi, styling vestimentar, tot ce ţine de estetică, creativitate şi continuă dezvoltare. Am crescut în Târgovişte si Sinaia, deşi în momentul actual locuiesc în Giurgiu, Târgovişte pentru mine rămâne oraşul meu de suflet, iar Sinaia miroase a copilarie. Am absolvit facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul Universităţii Dimitrie Cantemir din Bucureşti, deşi la acel moment nici nu îmi imaginam că lucrurile, cumva, cândva se vor intersecta şi multe informaţii dobândite prin studiu îmi vor fi prielnice astăzi.
Acest blog l-am construit din pasiune şi din dorinţa de a împărtăşii informaţii utile, content de calitate în mediul online. Nu îmi doresc să fie acel gen de blog unicat, doresc să dezvolt un blog comun, un colţ de relaxare în care se regăsesc toate femeile, părinţii, persoane ambiţioase dar şi persoanele care au nevoie de motivaţie. Nu mă consider un exemplu, dar sunt o persoană interesată de cunoaştere continuă, sunt pasionată de explorare, acord ore în şir research-ului, îmi verific întotdeauna informaţiile înainte de a le împărtăşii aici sau pe oricare din reţelele de socializare ( https://www.instagram.com/andreeaamorosanu/ ), pun mult accent pe perfecţiune şi lucrez intens la a devenii o variantă mai bună pe zi ce trece!
Consider că în ziua de astăzi munca de blogger trebuie să aducă ceva bun societăţii!
Mediul online este precum un cufăr de informaţii, dar din păcate, sunt şi multe capcane şi din acest motiv consider că avem nevoie de informaţie verificată şi calitatea acesteia! Iar eu, vă asigur că vin mereu în întâmpinarea voastră cu informaţii verificate, sincere, faţă de care îmi dau tot interesul şi pun toată pasiunea în calitatea conţinutului. Avem o voce şi trebuie să ne folosim de acest lucru dacă ne dorim o lume mai frumoasă!
Motivaţia mea
Am realizat că succesul şi fericirea au un singur lucru în comun: numărul mare de oameni care îi ajuţi în timpul călătoriei tale în VIAŢĂ. Eu încerc să ajut, să motivez şi să ofer conţinut de calitate pentru că şi eu la rândul meu m-am dezvoltat, am fost inspirată şi am acumulat multe cunoştinţe din mediul online!
Îmi doresc, în timp, să dezvolt proiecte frumoase menite să aducă fericire şi alinare în special în rândul copiilor din medii defavorizate, iar pentru acest lucru doresc să muncesc din greu pentru a dezvolta o comunitate frumoasă alcătuită din oameni care rezonează cu ideile şi principiile mele, iar împreună să aducem un strop de bine într –o lume atât de înrăita.
Publicitate
Promovez şi recomand doar produse sau servicii care îmi plac şi în care am încredere!
Advertorialele sau campaniile de publicitate vor fi marcate atât aici cât şi în social media ca şi conţinut plătit. Nu toate articolele sau recomandările sunt musai contracte de publicitate şi indiferent de onorariul propus nu voi accepta promovarea unui produs în care nu am încredere!
Blog-ul pentru mine este un hobby, o pasiune şi nu îmi voi arunca întreaga munca la gunoi pentru promovarea unui produs în care nu cred! Calitatea contentului este bazat pe sinceritate şi datoria mea faţă de voi este să aduc informaţii verificate şi benefice!
With love, A.M