Îmi amintesc perfect această perioadă cu 5 ani în urmă! Ianis avea doar 11 luni, era înainte de Crăciun, în jurul meu toată lumea emana febra cumpărăturilor pe ultima sută de metri şi pregătiri peste pregătiri. Eu... eu îmi doream doar o noapte completă de somn!

             Cam aşa a decurs perioada sărbătorilor în primul an de viaţă al lui Ianis 2 săptămâni de chin din cauza erupţiei dentare... îmi amintesc că după 2-3 seri de temperatură, de plânsete nu mai zic, am zis că totuşi este musai să avem şi o părere medicală. Deşi, era evident că ne confruntăm cu o erupţie dentară, simptomatologia era de durată, mai ştiam că în perioada erupţiilor imunitatea celor mici scade şi eram şi la început de drum, ce mai... indiferent câte cărţi şi articole parcurgi, practică este complet diferită. Zis şi făcut, am făcut o programare şi a 2 a zi eram la medic cu piticul să eliminăm orice altă cauză medicală. Totul era bine, dar mititelul se confruntă cu cea mai urâtă explozie dentară pe care doamna pediatră o văzuse. Toată gingia de sus şi parţial jos era inflamata, extrem de inflamata şi urmau dinţişorii să apară unul după altul. M-am liniştit, aveam nevoie de această confirmare, iar după constatarea doamnei doctor am ştiut că trebuie să mă înarmez cu multă răbdare pentru că urma să mai avem ceva nopţi nedormite... dinţişorii urmau să iasă abia când inflamaţia se reducea. Iar, deşi piaţa farmaceutică e atât de complexă, în situaţia de faţă nimic nu ne era de folos. Cumpărăm toate gelurile din farmacii dar nu ajutau cu nimic, măcar îmi alimentau speranţă.

             Acum, fix în aceeaşi perioadă, după 5 ani am trăit experienţa primului dinţişor căzut. Ce-i drept, de o săptămână se mişcă şi ne aşteptam.

           Am verificat întâi dacă se vede în spate noul dinte, pentru că în această situaţie apelăm la medicul stomatolog să grăbim puţin căderea dinţişorului, lucru care evita ca dintele cel nou să crească strâmb. Dar cum dintele cel nou nu se vedea, am aşteptat momentul în care, atât dintele cât şi Ianis erau pregătiţi să se despartă.

             Fiind o primă experienţă, nu am dorit să forţăm lucrurile ca să nu cauzăm o traumă pe viitor vis a vis de schimbarea dinţilor sau o frică de dentist. Realizez că nimic în viaţă nu este o coincidenţă, iar faptul că fix în aceeaşi perioadă la o diferenţă de 5 ani trăim o experienţă asemănătoare transforma întreg procesul în ceva şi mai special.

          Ştiu, poate e o banalitate, în special pentru cei ce nu au copii sau cei care au experimentat de mult aceste momente, dar pentru mine e ceva nou şi unic. Deşi pe zi ce trece văd cât de mult creşte şi cât se schimbă, cum personalitatea îi este pe zi ce trece mai conturată, recenta experienţă mă face să realizez cât a crescut, cât de repede au trecut anii şi îmi dă un semnal de alarmă mie, acea mamă care nu concepe că va veni ziua în care îmi va spune “mama nu mă mai pupă atât că sunt mare “sau cum momentele noastre uşor uşor le vom lăsa în spate pentru că “va fi mare”, şi încerc acum să mă mai bucur cât pot de puiul mic de om care în curând va fi mare şi va trebui să renunţăm la multe momente mamelor care acum vă confruntaţi cu apariţia dinţişorilor vă transmit să vă bucure din plin şi de aceste momente, pentru că toate contribuie la bagajul de amintiri şi vor trece atât de repede încât nici nu realizăm. Iar mamelor ai căror copii se pregătesc de schimbarea dinţişorilor le transmit că sunt momente atât de simple dar unice.

La voi cum au fost aceste experienţe?

               With love, A.M